Fulgii s-au înghesuit la vama sărbătorilor, poate ceva mai devreme. Vameşul, depăşit de situaţie, cere ajutorul disperat al iernii, care întârzie în faţa oglinzii, printre fardurile albe, sintetice. Viscolul, funcţionarul bărbos şi confuz, îşi suflecă mânecile şi tuşeşte scurt, preocupat, verificând hârtiile cu cerneala îngheţată. Sticla decupată a ghişeului adună priviri curioase. El ştie acest lucru şi importanţa jobului său îi insuflă un elan zelos, despre care s-a vorbit atât, în ultimele jurnale televizate. Fulgii, masa impresionantă de transfugi, negociau dintr-o privire situaţia, iar paşapoartele de cristal, la vedere, aşteptau să fie scanate, pe un colţ de masă, topindu-se, solidificandu-se în valuri succesive. Marea nemulţumire a funcţionarilor, la porţile Ţării fără nume, se amplifică, şi imperiul de anonimi cu structuri chimice covalente, de tipul H-O-H, devine poveste, căci de nu ar fi, nu s-ar povesti.
vendredi 18 décembre 2009
eternitatea 3D
oare de ce?
jeudi 17 décembre 2009
sugar free 100%...orange

Îmi amintesc jocul ei şi acum. Intrasem în grădina publică a oraşului ţinând-o de mijloc. Ea strivea între degete o frunză ascuţită de pin şi clătina privirea peste aleile şi băncile acoperite de frunze şi crepuscul. M-a oprit şi m-a tras de mână spre foişor. Apoi mi-a spus că mă iubeşte, tresărind la fiecare silabă rostită. Am desfăcut două sticle de suc de portocale şi i-am oferit. Zeama dulce se îngemăna cu zâmbetul ei, aproape copilăresc. Mi-a şoptit, trecându-mi mâna peste frunte, că sunt singura ei raţiune de a fi...şi, apoi, a aşezat sticlele golite, cap la cap, sub stelele nopţii. O priveam cu câtă abnegaţie se dedică acestui ritual exotic şi domestic, în acelaşi timp. Apoi ne-am despărţit. Au trecut zile, apoi luni, apoi ani. Într-o iarnă cu zăpadă multă, am ieşit din casă...să verific dacă e adevărat. Nu mai puteam dormi liniştit...şi-n visul meu mă privea întrebător, arătându-mi stelele. Tristeţe pe chipul ei. Am ajuns în foişor şi am săpat cu palmele în zăpadă până mi-au amorţit. Erau acolo...dar una din sticle se spărsese...Un ciob murdar de noroi lăsa încă să se întrezărească începutul unei sintagme publicitare....sugar free 100%...orange.
memoria unei replici

Thibault a izbucnit în râs. Nu se putea abţine.... În acea seară Thibault a râs cu lacrimi, în parcul din faţa pieţei de vechituri... cu greu a redevenit serios...
-Dacă vei comuta, comod, din telecomandă, pe un alt canal TV, poate că odată vei observa că telenovela ta de cleştar şi argilă are aceeaşi consistenţă şi pe un alt post decât preferatul tău... Doar muzica se schimbă şi actorii.... ca un pampers de copil căcăcios...
Şi avea din nou dreptatea pe care nu-i voi acorda-o niciodată, din orgoliu, poate, sau din evidenţa că aceste cuvinte îmi aparţineau demult, dar nu aveam răbdarea şi cheful de a mă privi în oglindă... Ce-i drept, pierdusem prea mult timp ordonând cutii într-o debara vopsită în portocaliul maron al revelaţiilor...da, culoarea pampersului de copil căcăcios....
une chanson sous la pluie des autres
Que penses-tu de cette drôle histoire que le film peut raconter aux yeux ? C'est comme si la voix discrète de la vie nous invite. Pas des rumeurs moqueurs, seulement le tonus grave et virtuel. Voilà!
Masquerade from Aziz K. on Vimeo.
mercredi 16 décembre 2009
gândul mâţei
Zăpada e o curte acoperită cu blana vecinei de peste drum, gândea motanul, aşezat la fereastra casei, rue Voltaire, no.34. Chiar aşa stau lucrurile, căci de 3 săptămâni Mathilde se afişează la geamurile mansardei şi se face că nu ştie de cele 2 cozi de şoarece, pe care i le-am depus, generos, la picioare, de parcă eu n-aş avea altceva mai bun de făcut decât să păzesc insalubrele guri de canal. Mi-a miorlăit odată, apoi mi-a întors spatele, căci Toulouse ( poreclit Cicatrice), traversa grăbit strada, fără să ne salute, cu părul zbârlit şi murdar de smoală. Mathilde şi-a întins labele din faţă, apoi s-a scuturat simandicos. Blana ei albă s-a alungit pe cărarea care duce la magazia de lemne a bătrânei Simester. A doua zi după eveniment toată curtea împrumutase imaginea, multiplicând-o în mii de fâşii, peste garduri, poduri şi scări. Asta o fi iarna?

