Linişteeeee se filmează!!!

Deunăzi, fusesem invitat la cină de doi prieteni buni (soţ şi soţie), care, în dorinţa de a face bine, m-au obligat să accept, răpindu-mi răgazul de a reflecta. Promisiunea a fost ţinută, evident, cu cheltuială de cadouri şi haine atent alese. Masa, destul de generoasă, se întindea pe terasa unui balcon de apartament, modificat şi văruit în culori calde, în urmă cu un an. Am râs, am glumit, doamna m-a îmbrăţişat în aplauzele soţului, iar eu a trebuit să zâmbesc şi să răspund la perfecta lor generozitate. Ce mai…seara a fost reuşită, pentru că am întârziat vizita târziu în noapte, aşteptând mult lăudatele foietaje cu “spumă de andora” şi fructe de mare. Când a venit momentul despărţirii, gazdele m-au strâns din nou în braţe şi mi-au rostit apăsat numele şi prenumele. Şi nu o dată, ci de mai multe ori… De ce numele meu putea să reactiveze o zonă atât de firească în familiaritate, la spartul unei petreceri, asta aveam să o aflu peste câteva zile de la un alt prieten comun. Acesta a venit la mine cu un braţ de mini dvd-uri filmate, să-mi confirme că a auzit cele mai bune bancuri de petrecere, din toată viaţa lui. Încremenisem în faţa monitorului atunci, urmărind tot filmul acelei petreceri, cu mine în prim plan, idiot, martor credul al ospitalităţii gazdelor mele. În aceeaşi postură se aflau alte câteva zeci de nefericiţi, surprinşi din diferite unghiuri ale celebrei sufragerii şi atunci am înţeles de ce sfârşitul unui astfel de ciudat spectacol se încheia “triumfător” cu numele şi prenumele victimei. Se pare că celebrele gazde făceau din viaţa lor un şir obligatoriu de amintiri contabilizate în peliculă…şi atunci m-am cutremurat…Viaţa lor devenise un document straniu, făcut din altă materie decât ei înşişi. Multă vreme după aceea, privirea mea speriată se oprea pe chipul celor din jur, iar discuţia la masă devenise subiect tabu. Un regizor invizibil îmi făcea cu ochiul pe veranda restaurantelor, zâmbea, îşi fixa şapca şi urla cât îl ţineau bojocii “Linişteeeee se filmează!!!”

O întâmplare ciudată

De multe ori într-o viaţă de om lucrurile se ascund de tine însuţi, cu eleganţa unei uitări discrete. Adevărurile devin var şi cretă, lângă o tablă complet ştearsă şi uscată... Am rămas cu albumul deschis şi l-am aplecat spre lumină. Şi mi-amintesc cum s-a desprins o schiţă desenată, alunecând ca o frunză împăturită către vârfurile pantofilor, în culoarul strâmt al încăperii. Putea fi uitată de fostul proprietar al carţii, care, din neglijenţă, a lăsat între colile lipite semnul implicării sale în marea dilemă a descoperirii albumului, pe tărâmul artelor plastice....şi atunci am râs, pentru prima dată, de acest gând prostesc. Desenul, trasat în linii subţiri de creion, înfăţişa un chip suav de femeie, cu pleoapele plecate spre eşarfa care acoperea, în valuri creponate, o piele întinsă şi lucioasă. Linia artistului nu cobora sub umeri, însă reuşise să construiască iluzia unui trup firav, spre care se îndreptau două şuviţe negre. În spatele urechilor nu se ascundea nici o podoabă...şi remarca asta se potrivea magistral cu dunga de lumină din sugestia frunţii. Ceea ce mă enervase, de la început....şi spun lucrul ăsta fără să destram valoarea crochiului...era absenţa privirii. Rotundă, ovală, melancolică, stranie sau rimelată...aceasta reuşea cu obstinaţie să mă evite... Abia când am ieşit din anticariat mi-am dat seama că impăturisem desenul, cocoloşindu-l apoi în mâneca hainei...Chiar nu doream să vadă cineva că furasem din intimitatea albumului o identitate, că eliberasem un prizonier de carton şi că m-aş fi putut vreodată umili să-l iau compagnon în serile ce vor urma...Dorul de libertate mă năucise iar....hai că ai făcut-o şi pe asta, mi-am zis, şi am urcat, ruşinat, în tramvaiul galben ticsit de lume...

Les citations

Le meilleur style est celui qui se fait oublier. (Stendhal)
J'écris pour débarrasser ma cervelle, pas pour encombrer celle d'autrui. (Louis Scutenaire)
Ne vous dérangez pas, le temps ne fait que passer.(Vassilis AlexaKis)
Dans "connaître", il y a "naître". (Victor Hugo)



Un grain de poésie suffit à parfumer tout un siècle. (Jose Mari)
Il faut prendre à César tout ce qui ne lui appartient pas.
(Paul Eluard)
Ca m'arrive souvent de ne penser à rien. C'est déjà mieux que de ne pas penser du tout.(Raymond Queneau)
Souriez, car vos dents ne sont pas seulement faites pour manger ou pour mordre. (Man Ray)
Quand on veut faire de l'esprit, il arrive qu'on mente un peu.
(Antoine de Saint-Exupéry)

Ontologie

Un pod, turnuri, ape, paradox, eu, tu...Cum Bahluiul natal înghite curios mii de gunoaie! Mă rog, cu o gură cariată şi urât mirositoare.
Exerciţiu:
Construiţi fraze energice cu materialul lingvistic afişat mai sus.
Notă:
Toate uniformele (semantice) sunt obligatorii.

Interzis minorilor sub 30 de ani!

Navigând pe boulevardul pavat cu biţi, în trăsura comodă a browserului, m-am oprit pentru o clipă ( de 2 ore bune), pe strada http://www.latrecut.ro/ , buimac, naiv şi imobil. Am realizat cât de puţin reflexivă este o epocă istorică, faţă de contemporaneitate. Ca să înţelegeţi o astfel de poziţionare abstractă, trebuie să deţineţi, în buletin sau paşaport, minim 30 de ani, adică să fi trăit cu un picior (sau cu două) în aurul epocii comuniste. Pleşu ar spune, interogativ, că “era mai bine înainte”. Eu nu-mi pot permite să măsor ce am fost odinioară, pentru că altfel aş nega ceea ce sunt azi. Nu e greu de înţeles. Ce a rămas în căuşul amintirii e un şir întreg de taguri simbol, care adorm simţurile şi te fac să arunci zâmbete austere. Să încercăm o recapitulare: pionier, culegerea de geometrie Gheba, revista “Cutezătorii”, cercul de planorism, ochii învăţătoarei, maidanul şi mingea artex, pachetul de ţigări Snagov al tatei etc...etc. Intraţi pe site-ul mai sus amintit, dacă vreţi anii înapoi.

Din carnetul contelui d'Alsemberg(1)

Bij antvanger... sau la perceptor

-Bună seara domnule perceptor !
-Bună seara domnule De Vos !.
Aerul şuieră mercantil în cafeneaua din 44, Rue de l’Aulne. Este unul din acele locuri în care obiceiul se plictiseşte, alături de afişul concertului de anul trecut din care un june occidental promite trenuri fără destinaţie publicului care savurează ‘une biere au fut’.
Şi afară, alături de souvenir-uri cu gust african, stă un afiş cu un mamifer morbid, plin de shit şi care se miră prosteşte într-o limbă plină de ‘j’ uri, de ce trebuie ca lumea să fie curată.Perceptorul întreabă de nişte datorii ploioase şi cu ochii în ipod-ul nokian căuta reperul cifrat pe care să îl scuipe în faţa clientului umil. Celălalt, un om mărunt cu nasul ascuţit de atâta ură dialectală se căuta înfrigurat prin buzunare după un E cu două linii. Nu ştie să spună decât că e căsătorit, are 2 copii şi că nu a mai fost demult într-o vacanţă. Eh, doar ştia că peste tot, banul universal cade în abisul unei crize personale. Perceptorul începe să îi definească raptusul impozitar şi cade inutil în capcana sineului profesional. Celălalt, tâmp de atâta neînţelegere încearcă să îl urmărească şi savurează nervos sucul de agrume dintr-un pahar ciobit. Îşi aduce aminte de nisipul ce curgea sub tălpile sale într-un minut de vară şi dorinţa de fraudă parcă devine mai adâncă. Cu dinţii albi se opreşte în faţa cafenelei şi o priveşte cu sete de Jupiler.Aerul se scurge greu prin alveolele ‘bien etre’-ului occidental şi se încăpăţânează să respecte legea anatomiei migratorului din vara sahariană. Vrea să intre, dar ştie că moneda din buzunar are culoarea serului insipid şi că s-ar face de râs.Fără să vrea, se gândeşte la sosul pili-pili de acum 5 zile şi îşi spune că seamănă cu cel de acasă. Îşi pipăie telefonul:nu a sunat de ceva vreme.Se îndreaptă şi vrea să plece cu un pas apăsat, dar oboseala îi târâie mersul pe asfaltul cu dejecţii.
Perceptorul se uită pe geam, şterge transpiraţia cu batista sa de ‘usage unique’, strânge molatic mâna clientul şi, cu un plictis firesc, apasă Enter.

Autumnal