retour

faleze la Nice

E cald, e vară, deşi calendarul arată altceva. Pe faleze sunt doar bătrâni, cu haine deschise la culoare şi pas nesigur. În larg s-au aprins luminile şi se aud voci petrecăreţe. Totuşi, nimeni nu întoarce capul. Toate privirile se orientează către onorabilul hotel Negresco, cu turla principală roasă de soare şi nisip. La geamuri, vântul a învolburat draperii de mătase iar palmierii s-au cuibărit timid în jurul intrării principale. Nu mai e nimeni pe strada luminată. Lumea s-a aşezat pe bănci, a întors spatele mării. S-au pregătit aparatele foto, s-a probat zoomul pe chipul brăzdat de acnee al hotelierului. Însă nimic... Vedeta de cinema refuza să-şi afişeze prezenţa, până târziu în noapte, până când somnul a năvălit imatur peste spectatori. Atunci, s+a presupus că ar fi ieşit pe una din terase, şi-ar fi întins braţele şi ar fi mormăit ceva în engleză. Dovezile se aflau în fotografii....sau poate în impresii, cine mai ştie?

lecţia de franceză

În aeroportul cochet mi-am privit ceasul cu neîncredere şi mândrie. E un swatch argintiu, cumpărat acum 4 ani, pe fugă din aceeaşi locaţie. Cu emoţie m-am aşezat cuminte la rând, ţinând paşaportul vişiniu între degete. În faţa mea o doamnă între două vârste, cu privirea încruntată, încearcă zadarnic să zâmbească poliţistului de frontieră. Tânărul salutase cald, prietenos. Doamna din faţa ghişeului privea în jos, de parcă cuvintele ar fi maturat un subsol imaginar, ca un mistral întârziat de octombrie. Tânărul se mohorase la chip şi se resemnase. Aproape mecanic, m-a întrebat, când mi-a venit rândul, dacă sunt fericit. I-am răspuns fără să ezit ,în franceză, că sunt şi că în universul meu lucrurile sunt inspirat aşezate şi admirate. M-a privit surprins şi a încremenit câteva secunde cu documentul de călătorie deschis la ultima pagină şi cu ştampila în mâna cealaltă. Apoi am plecat grăbit, căutându-mi din priviri bagajul pe banda rulantă. Nici nu ştiu cum am urcat în metroul aglomerat de călători şi geamantane. Parcă trecuse o clipă. În braţe mi-am strâns rucsacul, am pipăit marginile laptopului meu preţios şi am zâmbit măgulit. Pe buza de sus a fermoarului se putea citi, în culori vii, emblema firmei cu relief cauciucat : Enjoy Your Life! Am întors privirea spre geamul luminat de soarele amiezii şi am simţit în trup o căldură paşnică şi protectoare. Era adevărat....chiar era!

ma France à moi

saint galmier

orleans

tours

lyon

nantes

toujours l'automne

galbene frunze

Oamenii sunt tot mai apropiaţi de idei. Nu pot respira singuri, nu îşi pot călca frunzele căzute din arborii înalţi ai destinului. Ceea ce pot să rezolve e, însă, ecuaţia altora. Un binom complex intuit în chestiunea naivă a unei întrebări: ce mai faci? Răspunsurile se ştiu, de fiecare dată, înaintea rostirii. Frunzele toamnei s-au umezit în brumă. La fel şi timpul rămas pentru interogaţii. Şi ei, oamenii aplecaţi sub umbrele, nu îndrăznesc să fie oameni ; desfac idei la o şezătoare de ineficienţă şi plictis.