un fel de orar

Săptămâna e învăluită în etichete. Doamne fereşte să le încurci! Unele au termene expirate, pentru că au semnificat ceva altundeva, în altă ţară, în altă vârstă sau epocă. Ziua de vineri mi se pare a fi cea mai volatilă, purtând un cod de bare inutil. Atunci se întâmplă, de obicei, o sumă de lucruri la care am visat întreaga săptămână, uneori întreaga lună. Am auzit multe voci care amânau pentru vineri parafarea documentelor personale în tuşul gros al vieţii, adică rostuirea ieşirilor în oraş sau consumul aerisit al timpului liber. Sâmbăta şi duminica scot în evidenţă prizele de conectare. Atenţie, se încarcă bateriile!...şi noi decidem decuplarea parţială sau totală. Ziua de luni e responsabilă cu iluzia maturităţii, fiindcă avem nenumărate motive să fim importanţi prin ceea ce facem. Marţi e ceea ce suntem, în umbra a ceea ce am făcut în ziua precedentă. Miercuri echilibrăm sensurile pe cântare medicale, fiindcă e ziua îndoielilor şi a interogaţiilor retorice. Joi, în schimb, obosim să mai fim şi lăsăm altora sticluţele cu esenţe tari. Joi, aşadar, e ziua lor.

elemente de regie

Importante până la esenţă, atunci când e vorba de oameni, elementele de regie au o viaţă fluctuantă. Pot trezi furtuni în cotidianul mişcat al pozei noastre sau îndeamnă la compromis şi obedienţă faţă de situaţii şi evenimente. Regia e făcută să anticipe strălucirea unui moment şi oferă antidotul ridicolului. Cine nu şi-a imaginat, cu cel puţin 40 de secunde înainte, cum va fi la examen, interviu, rendez-vous, training, simpozion etc? A construit ,în secundele de care vorbeam, o machetă a situaţiei. A regiza nu înseamnă a orienta, în mod necesar, sau, mai grav, a ghici ce se va întâmpla în viitorul apropiat. Referentul rămâne această capacitate magnifică a minţii de a trăi de două ori o situaţie, în culise, apoi direct în lumina reflectoarelor de scenă.

muguri

Hai să mai aşteptăm ceva timp! Primăvara s-a modernizat. Se lasă greu aşteptată, poartă blugi, părul vopsit, ploapele rimelate, iar pe tricoul 3 sferturi scrie mareeee... EMO IDENTITY. În ultima fotografie mesteca gumă şi făcea balonaşe. Acum este posibil să-şi aducă Ipod-ul şi să apară aiurită de ritmurile căştilor portocalii. Dacă vine la timp, să nu-i oferim flori ci un hamburger cu "de toate" şi mai ales să n-o privim în ochi. La cursul de mitologie am aflat că primăverii contemporane i s-a pus pata pe Hidră, aşa că, la Sărbătoarea Carnavalului veneţian de săptămâna trecută, s-a constumat în fiinţa aceea imposibilă şi că....şerpii din plete au făcut numeroase victime. Hai să mai aşteptăm puţin primăvara! Măcar până ce legenda asta penibilă se va topi!

numărul lui Marcel Proust

"Un livre est un grand cimetière où sur la plupart des tombes on ne peut plus lire les noms effacés. Parfois au contraire on se souvient trés bien du nom, mais sans savoir si quelque chose de l'être qui le porta, survit dans ces pages. Cette jeune fille aux prunelles profondément enfoncées, a la voix traînante, est-elle ici? Et şi elle y repose en effet, dans quelle partie, on ne sait plus, et comment trouver sous les fleurs?" (Citations sur A la recherche du temps perdu, tome 7 : Le Temps..)

Este! Curat şi expresiv citat! Mai că aş putea concretiza imaginea. În Père Lachaise i-am văzut tombeau-ul. Peste granitul cenuşiu, cu numele său în groses lettres, cineva scrisese cu pietricele de rău, "à la recherche". Intuiţia lui Proust se adeverise. Cărţile sunt cimitire cu identităţi şterse, dar ideea se întoarce, căci marele vrăjitor al căutărilor transformă cimitirele în cărţi, poate singurul loc unde ar fi posibilă conversia timpului biologic în bucăţi eterogene de eternitate.

ninsoarea oglindă

Ninge între două virgule de ceară mereu….

De-azinoapte…de când uşile aprige de lemn s-au trântit în vieţi de geamantan…

Degete de lumină nu se mai numără

În curţi de mere coapte….

Ding…dang

Bate osul în piatra uitării…cu trupuri de praf

Ding... dang….

Răspunde vocea ceasului înfipt în peretele iernii!

Şi o ţine aşa…cu ecou de vacanţă până ce iedera

Se-ncovoaie pe trepte,

Până la vise, cu braţe 3D.

drumul spre centru

Soarele căzuse obosit. Tonusul care-i ţinea muşchii activi hrănea alt chip, în lunga istorie bipedă a gândirii. Peisajele se amestecau, din această cauză, între ele, astfel încât, puteai descoperi, pe esplanada restaurantelor din centrul oraşului, cocoaşa unei cămile adormite, iar copacii parcului se vopseau în culorile miilor de peruşi amazonieni. Sunetele luaseră exemplul imaginilor şi începuseră să vocifereze haotic. Eram impresionat de trupul frunzelor căzute pe rău. Uitaseră de muzica sferelor şi se roteau într-o sală de bal fantomatică. Punctul acesta de mişcare devenise reper. Oameni din acelaşi trib se adunaseră la rău, busole defecte, strigând neputinţa de a face diferenţa între noapte şi zi. Într-o astfel de situaţie nu trebuie să profiţi, ori să condamni. Un perete enorm, adunase toate umbrele pământului, pentru colecţia particulară a Marelui Principiu.

zile de război

Cuvintele ridică în aer suliţe. Declară război în băncile sălilor de examene. Generalii, înfumuraţi altădată, cu reverul umplut de decoraţii, stau ghemuiţi în tranşee. Atunci când vine ceasul, atacă furibund şi răcnesc din toţi plămânii, în spatele soldaţilor. Aceştia nu au încotro şi se lovesc de artileria interogaţiilor, care întoarce din drum ideea iniţială şi calmează elanul. Generalii au îmbrăcat, de emoţie, uniforme greşite, de şcoală. Strategiile sunt trasate, iar visele de mărire prind contur. Chiar acum, ce a fost de zis s-a risipit în 5 minute. Tunurile tac, în ambele tabere. Se caută un petec de hârtie pe care să fie semnat pactul. Tensiunea e maximă şi, în loc de sânge, cerneala albastră se prelinge pe o foaie de examen. Miroase a pace. Generalul şi-a făcut datoria, iar tunurile retorice se aud, de-acum, pe alt front început.