Zodiacul îşi revărsase apele peste câmpia cu arbori de plută. Zodiacul era un afluent amazonian, pe care toţi băştinaşii îl botezaseră aşa dataorita funcţiei premonitorii. În fiecare ultimă seară a lunii, iniţiau 2 tineri cu plămânii sănătoşi, buni înotători, înainte de a le oferi drogul halucinogen din iarbă vineţie, crescută printre ferigile bătrâne cu miros de carbit. Tinerii erau aruncaţi în Zodiac, forţaţi să-şi scufunde creştetul, să reziste schimbului violent de temperatură, apoi erau aşteptaţi să iasă pe mal, de către femeile tribului, cu cergi călduroase, din piei de lama. În acea perioadă a anului, afluentul Zodiac secase. Oamenii spuneau că apa urcase în vârful arborilor şi făcea cuib pentru următoarele 4 luni. Dacă se întâmpla să crestezi o ramură, vedeai cum seva alburie ţâşnea cu forţă, greu de oprit, aproape că te arunca la pământ, parcă ar fi ţâşnit dintr-o conductă. Cu toată seceta, ritualul de iniţiere trebuia înfăptuit, cu atât mai mult cu cât cei 2 copii, viitori războinici, proveneau din familia renumită a unui conducător de trib şi erau văzuţi ca o viitoare sursă dinastică. Ochiurile de apă care mai rămăseseră erau noroioase, şi miroseau a sulf. Apa nu trecea de glezne, dar bătrânul shaman făcu semn să arunce cele 2 siluete caraghioase şi speriate în prima baltă. Cei 2 tineri au fost acoperiţi cu nămol până când, deasupra creştetelor, apăreau bule de aer, eliberate de zbaterea deznădăjduită. Atunci bătrânele satului, incantau cu ţipete o ramură de sălcie, grăbindu-se să scoată din mlaştină trupurile contorsionate. Povestea aceasta a fost mult timp uitată, până când, războinicul Wikasimoaq nu a fost ales în fruntea oameilor săi pentru că suferea de astm şi avea frică de apă. În schimb, Wikasiou, rivalul său a câştigat bunăvoinţa sfatului pentru că nu se enerva uşor. Oamenii săi spuneau, însă, că purta pe trup o cămaşă de plută, pentru a se feri de secetă.
