uşa din frunte

Gestul de a deschide uşa unei încăperi sperie, uneori. Te aştepţi să auzi din tifonul camerei o voce gravă care te pofteşte sau te alungă. Din prea multă timiditate apeşi clanţa, apoi retragi mâna, speriat de ce s-ar putea întâmpla în viitorul următoarelor 4 secunde. Thibault făcuse gestul acesta de nenumărate ori, iar în camerele descuiate curentul începuse să circule cu viteza rece a ploii de afară. Nu i se răspunse, în cele mai multe cazuri, dar sentimentul că deţinea în buzunarul jachetei cheile potrivite îl făcea irezistibil şi motivat pentru ce va urma. Nimerise, ce-i drept, într-o camera-hol, din care se desprindeau alte uşi, cu alte clanţe de aramă, iar timiditatea explodase din coconul ei ca un fluture victorios, iar căutarea primise chipul fragil al curiozităţii, ca pe un oaspete drag. Se apropie de prima uşă din holul căptuşit cu plăci de pal maron. Lumina difuză îl împiedica să hotărască ferm asupra cheii potrivite. În cele din urmă potrivise cheia şi locomoţia vioaie a bucăţii de metal eliberase încuietoarea încăpăţânată. Acum ştia să descuie uşi interzise şi bucuria fadă a impertinenţei inunda chipul musafirului nepoftit, apoi, pe rând, oglinzile din jur.

lista lucrurilor inutile

Poate să înceapă, pretenţios, cu un nume de prieten, sau cu două (de ce nu?), apoi continuă, asemeni unei străzi şubrezite, cu anii trecuţi, cei mai vechi de 10 rotocoale terestre orbitale. Apoi, să nu uit de ridicolul situaţiei în care fusesem aşezat vara trecută, când a trebuit să plătesc de două ori un bilet de avion, pentru că uitasem paşaportul pe noptiera de nisip a Barcelonei! Păi da, să mai gândesc un pic! Mănuşile sunt pe listă, oamenii sunt şi ei, visele roase de molii sunt şi ele, a mai rămas şemineul afectiv din ceramica anilor '70 şi sticla de Chardonnay începută, din care se bea un strop la fiecare explozie de artificii..... În timp ce nota atent în agendă, cu pixul gelatino no.34/102, marcă singaporeză, personajul nostru este nevoit să răspundă la telefon. De fapt, trebuie să spunem că portabilul sunase fără încetare 2 minute. La celălalt capăt al firului, un prieten alpinist (pare-mi-se Domnul Y.), extrem de iritat, îl anunţase să nu uite să renunţe şi la ceasul de mână, pentru că, sus în creasta muntelui, zicea el, viaţa nu mai e timp ci floare sau curcubeu sau vânt, sau nor...