E iarnă peste întreaga Europă. Cinematografele albe s-au colorat în albastru. Într-o reclamă dinamică clipeşte ochiul galben al tinerei Nav'i, seducător, peste cozile cenuşii ale cumpărătorilor de bilete. Tineri, bătrâni, copii, toţi aşteaptă să guste din fructele Pandorei şi să treacă în agenda mondenă a existenţei lor şansa de a respira aerul rarefiat al planetei, dintr-o sorbitură grăbită. Unii revin în sala de cinema a doua sau chiar a treia oară pentru "amănunte". De pildă, duduia din stânga ghişeului...o vedeţi?...cea cu paltonul roşu şi fular verde, acum 5 minute făcea un pariu cu tânărul firav şi cârn. Am auzit. Era vorba despre numărul degetelor celebrilor humanoizi. Femeia putea să jure că aveau doar patru. Tânărul complicase problema, neştiind dacă se referă la degetele de la mâini sau de la picioare. În fine...strada s-a umplut de când scriu acest articol. A ajuns până în dreptul imobilului în care locuiesc. O fetiţă plânge cu sughiţuri şi banguie ceva despre dragoni şi Arborele Sfânt. Pe uşa din spate a cinematografului, oamenii au ţâşnit din sală îngânduraţi, cu privirea aţintită în pavajul alunecos. Aproape că le pot vedea chipurile reflectate, ca într-un ciob de sticlă. Nimeni nu spune nimic. Toţi se evită reciproc, în distanţe apreciabile. Unul singur, o siluetă de carbon, se opreşte în colţul străzii, priveşte masa de oameni, ordonată, în aşteptarea biletelor magice, şi scrâşneşte din masele : "Offf...oamenii ăştia!"
