parisiene

ploaia, metroul şi eu...

Nu există rime perfecte. Nici dacă le cauţi într-o zi ploioasă, aruncându-ţi ochii de pe cursurile tipărite ale profesorului Raffin pe geamul umed al metroului. Oamenii s-au cufundat în tăcere, cu simţurile conectate la ipodul modern. Metroul călca zgomotos o şină, la intersecţia subterană a două bulevarde, poate în Etoile sau Rambuteau. Cine ştie? Cine mai urmăreşte traseul interior al acestei zile. Totuşi, în Gare d'Austerlitz a urcat o familie de turişti cu zâmbetul blond al nordului friguros pe chip şi toţi călătorii şi-au ridicat privirile prăfuite. Mirosea a ploaie, iar picăturile reci gravitau pe manşetele hainelor, pe umeri şi buclele copiilor. Totuşi nimeni nu a salutat, iar metroul şi-a continuat drumul cu încăpăţânare.

săptămâni de lumină

Numele oraşului strălucea în toate pliantele comerciale, ca de obicei. Nu venisem, însă, pentru sejururi şi umbrela generoasă a ofertelor turistice mă ocolea. Sentiment plăcut, pentru că orele amiezii îmi aparţineau, dincolo de băncile sălilor de curs îmbibate de rutină. Ştiam că bulevardul Sainte Germaine, care deschidea praguri de bunăvoinţă din Cartierul latin până la curgerea mută a Senei, îmi devenise prieten şi îmi purta paşii printre vitrine şi cafenele, cu prietenie şi perseverenţă. În fiecare zi treceam prin zgomotul idolatru al cetăţii şi buzunarele se umpleau de firimiturile timide ale soarelui de toamnă. Neştiut, nebănuit simţeam bucuria intrusului şi siguranţa aparenţelor, căci făcusem o pace adâncă în bătrâna cetate, şi mă bucurăm de ea, asemeni unui pelerin. Alteori, oraşul îmi arăta parcurile cu nume rotunjite şi emoţionante: Monceau, Luxembourg, Vilette, Montsouris. Lumina strecura în lucruri şi trecători poleieli mărunte, vorbind despre timp, memorie şi poezie, cu vocea unui debutant. Cum altfel ar putea ascunde Parisul un călător aerian şi simplu? Cum altfel....

romantism

călător

retour

faleze la Nice

E cald, e vară, deşi calendarul arată altceva. Pe faleze sunt doar bătrâni, cu haine deschise la culoare şi pas nesigur. În larg s-au aprins luminile şi se aud voci petrecăreţe. Totuşi, nimeni nu întoarce capul. Toate privirile se orientează către onorabilul hotel Negresco, cu turla principală roasă de soare şi nisip. La geamuri, vântul a învolburat draperii de mătase iar palmierii s-au cuibărit timid în jurul intrării principale. Nu mai e nimeni pe strada luminată. Lumea s-a aşezat pe bănci, a întors spatele mării. S-au pregătit aparatele foto, s-a probat zoomul pe chipul brăzdat de acnee al hotelierului. Însă nimic... Vedeta de cinema refuza să-şi afişeze prezenţa, până târziu în noapte, până când somnul a năvălit imatur peste spectatori. Atunci, s+a presupus că ar fi ieşit pe una din terase, şi-ar fi întins braţele şi ar fi mormăit ceva în engleză. Dovezile se aflau în fotografii....sau poate în impresii, cine mai ştie?

lecţia de franceză

În aeroportul cochet mi-am privit ceasul cu neîncredere şi mândrie. E un swatch argintiu, cumpărat acum 4 ani, pe fugă din aceeaşi locaţie. Cu emoţie m-am aşezat cuminte la rând, ţinând paşaportul vişiniu între degete. În faţa mea o doamnă între două vârste, cu privirea încruntată, încearcă zadarnic să zâmbească poliţistului de frontieră. Tânărul salutase cald, prietenos. Doamna din faţa ghişeului privea în jos, de parcă cuvintele ar fi maturat un subsol imaginar, ca un mistral întârziat de octombrie. Tânărul se mohorase la chip şi se resemnase. Aproape mecanic, m-a întrebat, când mi-a venit rândul, dacă sunt fericit. I-am răspuns fără să ezit ,în franceză, că sunt şi că în universul meu lucrurile sunt inspirat aşezate şi admirate. M-a privit surprins şi a încremenit câteva secunde cu documentul de călătorie deschis la ultima pagină şi cu ştampila în mâna cealaltă. Apoi am plecat grăbit, căutându-mi din priviri bagajul pe banda rulantă. Nici nu ştiu cum am urcat în metroul aglomerat de călători şi geamantane. Parcă trecuse o clipă. În braţe mi-am strâns rucsacul, am pipăit marginile laptopului meu preţios şi am zâmbit măgulit. Pe buza de sus a fermoarului se putea citi, în culori vii, emblema firmei cu relief cauciucat : Enjoy Your Life! Am întors privirea spre geamul luminat de soarele amiezii şi am simţit în trup o căldură paşnică şi protectoare. Era adevărat....chiar era!

ma France à moi

saint galmier

orleans

tours

lyon

nantes