Toate scaunele locuiesc într-o ţară în care gestul de a te aşeza este o limbă de comunicare. Dai semne că eşti obosit, e de-ajuns. Se găseşte oricând cineva care să ofere un scaun ori să te întrebe despre comoditate sau despre intenţia de peste zi. În această ţară, cei mai ciudaţi sunt indivizii cu scaun la cap şi cei care ocupă, simultan, două scaune. Aceştia nu te salută, atunci când îi întâlneşti. Ei sunt concentraţii sistemului. Dacă ar face-o, s-ar prăbuşi jumătate de lume, de aceea e bine să nu se vorbească despre ei, să păstrăm secretul! În ţara scaunelor e plăcut să aştepţi. Chiar dacă treburile te presează şi ai vrea să depăşeşti momentul, trebuie să înţelegi că e foarte plăcut să stai aşezat ore întregi. Te poţi gândi la orice, atâta timp cât ai răbdare. Pe scaun lumea nu se odihneşte ci trăieşte şi respiră în altă realitate. Este locul în care poţi construi utopii şi te poţi debarasa de prejudecăţi. Sufletul poporului de scaune este nonidentitatea şi nimic mai mult. Câtă modestie!
