demitizarea lui Robinson

În acest interval de timp, SMS-ul înlocuise cu succes răvaşul din sticla lăsată în deriva oceanului, porumbelul călător şi chiar telegraful. Robinson, căzut din cartea lui Defoe, făcea plajă pe insulă, printre pet-urile de bere, cu etichetele putrezite. Din când în când, privirea sa resemnată ştergea orizontul ca o batistă folosită prea des, în timp ce turiştii veniţi să-l vadă, făceau semne cu mâna de pe cargourile de oţel. În celălalt colţ al insulei, Vineri se maturizase. Îi crescuse barba iar ochii se înroşiseră de băutură şi nesomn. Telefonul mobil stătea aruncat într-un bocanc a cărui talpă se uzase, înţepată de stâncile ascuţite. Mesajele scrise intrau frecvent, semnalând curiozitatea turiştilor. De pildă, în ultimul mesaj, cineva dorise să afle cu ce parte a corpului încep canibalii ospăţul...

mănuşile de mătase

Atunci când s-a născut, ziua a primit în dar de botez cele 3 perechi de mănuşi de mătase, aşa cum bine se cade unei intenţii de bun augur. Cei de faţă au început să comenteze în şoaptă. Unii spuneau că un dar atât de inutil, din partea unei ursitoare, nici că s-a mai pomenit. Alţii, mai reflexivi, găseau că rostul mănuşilor este simbolic, poate accesoriu pentru toanele oamenilor sau poate obiect estetic de admirat în anuminte momente. Cert este că nimeni nu avea dreptate. Mănuşile erau ascunse într-o cutie veche, de carton, peste câteva fotografii îngălbenite. Zilele care se urmăreau cu repeziciune semnau, la apus, un testament de vată, pe care adăugau, ritualic, perechea de mănuşi de mătase.