Pages

mardi 12 janvier 2010

zodia reducerilor

Nu trecuseră multe zile de la deschiderea unui nou centru comercial. Decoraţiunile şi înscrisurile reclamelor de Crăciun se mai zăreau suspendate deasupra rafturilor. Oamenii cereau, cu voce puternică, o provocare sub forma unor reduceri de preţ, mai ales la produsele media, unde ( se înţelege de la sine) noutăţile veneau pe bandă rulantă. Situaţia nu era deloc îmbucurătoare. Nimeni nu anunţa nimic, iar directorul magazinului îşi schimbase cartela de telefon, aşa, ca să simtă începutul de an şi în agenda personală. Responsabilii de raion oficiau un soi de gravitate comercială, măsurând din ochi cumpărătorii, hainele şi încălţămintea acestora. Aveau sau nu disponibilitatea de a oferi preţul cerut? Apoi rânjeau în spatele sertarelor cu produse de ceramică. Unul dintre ei, lustruindu-şi ecusonul, îngroşa cu un pix stabylo chenarul preţului ce urma să fie afişat, cu o răbdare de grădinar. Trebuia să înţeleg că aşteptările cumpărătorului vor fi energic ignorate, pentru cel puţin două luni de-acum încolo şi că sezonul reducerilor s-a dus pe apa sâmbetei?