peste vârfuri

La capătul celălalt al timpanului se află o fântână. Urmele reci se aruncă în setea plină de sare şi adulmecă, subţire, propoziţiile. Acestea prind formă, capătă înţeles de pradă şi dau semnalul unei vânători promise, din care cineva face spectacol. Aşa poate începe povestea scrisă cu apa ploilor, aşa începe să adauge verbul feluriţi adjuvanţi, punţi fragile către ziua prezentului continuu. Cum altfel aş putea mulţumi tuturor celor care mi-au chemat gândul din coperta de praf a cărţii? Vă mulţumesc pentru frumuseţea urărilor şi vă răspund, tuturor, astăzi, cu un radical scris, din faţa ghişeului de expedieri al Oficiului Poştal. S-aveţi indulgenţă şi clipe atente în suflet şi minte!

sensuri

La vânătoarea de sensuri, armele potrivite sunt, de fapt, eternele cuvinte. Unele au gustul mierii, altele strălucesc până pier epuizate ca nişte stele. Ghetete pline de praf, au poposit, de această dată într-un loc în care apusurile şi trupurile de pâslă ale credinţei se contopesc. Dacă ridic privirea, cerul îmi întinde un buchet de clemenţe. E seară şi târziu. În liniştea firii se ordonează timpii de graţie, pe care uitasem să-i clarific, copleşit de globurile vidate ale cotidianului. Un om citeşte ziarul absorbit, altul adoarme sub luna de tămâie. Peste clopotele căzute în auz încep să înflorească magnoliile, încet şi atent. Auziţi?