Printr-un exerciţiu de noutate, edilii oraşului au dăruit fonduri importante culturii. Cei care şi-au împărţit identitatea poeziei două ierni şi o toamnă au trecut, pe rând, prin faţa obiectivului foto, pentru un zâmbet de vacanţă, cu pleata în vânt şi nasul acvilin. Posterele în format A0 au ieşit, cu mare cheltuială, din tipografii şi s-au agăţat pe zidurile surpate ale clădirii Casei de cultură. Sub chipul imortalizat, un pumn de insecte-litere reprezentau forţa talentului şi flacăra inspiraţiei, în textul mărunţit, amestecându-se cu datele biografice şi bibliografice ale persoanei evocate. În rest, afişul, udat de ploi şi destinat îngălbenirii, a devenit motiv de facturare onorabilă în catastifele Finanţelor publice. Cetăţeanul de rând visa la un car de mere, răsturnat, undeva pe scena Teatrului Naţional sau poate la un Târg de ceramică. Din păcate s-a ales cu postero-poezia în aer liber, într-un oraş cenuşiu, într-un parc, în care teii pică din picioare peste adolescenţii veniţi să facă lecţii deschise, despre natură şi civism.mardi 20 avril 2010
culisele figuraţiei
Printr-un exerciţiu de noutate, edilii oraşului au dăruit fonduri importante culturii. Cei care şi-au împărţit identitatea poeziei două ierni şi o toamnă au trecut, pe rând, prin faţa obiectivului foto, pentru un zâmbet de vacanţă, cu pleata în vânt şi nasul acvilin. Posterele în format A0 au ieşit, cu mare cheltuială, din tipografii şi s-au agăţat pe zidurile surpate ale clădirii Casei de cultură. Sub chipul imortalizat, un pumn de insecte-litere reprezentau forţa talentului şi flacăra inspiraţiei, în textul mărunţit, amestecându-se cu datele biografice şi bibliografice ale persoanei evocate. În rest, afişul, udat de ploi şi destinat îngălbenirii, a devenit motiv de facturare onorabilă în catastifele Finanţelor publice. Cetăţeanul de rând visa la un car de mere, răsturnat, undeva pe scena Teatrului Naţional sau poate la un Târg de ceramică. Din păcate s-a ales cu postero-poezia în aer liber, într-un oraş cenuşiu, într-un parc, în care teii pică din picioare peste adolescenţii veniţi să facă lecţii deschise, despre natură şi civism.
verdele buletin al identităţii
Mergeam, ieri seară, pe strada Roosendhaal. La ferestre străluceau veioze de chihlimbar, iar la una din case văzusem chiar o ramură înflorită de magnolie. Am rărit pasul şi am început să zâmbesc. Mi-am amintit, cu reţinere, de o altă primăvară, când feţele albe, fantomatice ale prietenilor, abia ieşite din iarnă, se deschideau un faţa unui ceai verde, aromat, acolo, pe terasa de la vapor. Se înconjurau de obiecte, de teamă să nu-şi amestece fiinţa cu noroiul cenuşiu al zilei. Asta se întâmpla în weekend, când unul dintre ei "suna" adunarea, trimitea SMS cu texte franţuzeşti calchiate. Dacă mi se făcea dor mă prezentam la terasă, La vapor, şi, de fiecare dată comandam o Leffe de 300ml. Orele petrecute se umpleau de la sine cu vieţile lor, repovestite. Îmi era dificil să intervin şi să spun ceva, atunci când privirile se îndreptau spre mine. Mi-era teamă de ridicol şi spuneam o tâmpenie care semăna, cumplit de mult, cu un bazar pustiu şi murdar, de provincie. Ca să rezolv sentimentul superficialităţii dădeam vina pe vremea de-afară şi scoteam din geantă un fular verde, de bumbac, şi-l aşezam pe masă, printre sticle, ochelari, brichete şi cărţi.
