Preferata mea este sfera. Nu pentru sentimentul de plenitudine pe care îl aşteptăm de la forma în sine şi nici pentru simbolistica complexă din zona geometriei spaţiale. Sfera acoperă, ermetizează şi protejează. În interiorul ei nu te loveşti de muchii, nu ai parte de drumuri rectilinii şi sentimentul limitării este izolat şi trecut cu vederea. În plus, această figură geometrică este singura în măsură de a ilustra interiorizarea. În centrul sferei infinitul e o briză simetrică, în raport cu materia. Se presupun şi se definesc reciproc, prin oglindire. Sfera e poezie. Pe coaja interioară cresc epitete, în aerul autonom ajung la adolescenţă şi maturitate gândurile şi speranţele, iar timpul e un factor benign. În fine, sfera iluzionează înţelesul perfecţiunii. Doar în interiorul ei putem construi utopia, marea noastră eticheta întru fiinţare.
