rădăcina arborelui de fum

Atunci când alunecă pe gheaţă, personajul scoate din buzunarul de la piept ghemotocul contorsionat al ceasurilor de buzunar. Atunci, trebuie să înţeleagă toţi că busole există, chiar şi în secolul diversităţii în care trăim. Primitivismul lor magnetic e sigur în orientare. Chestiunea e să afli rădăcina arborelui de fum, adânc înfiptă în solul identităţii şi să minţi frumos în coperţile cartonate ale unei cărţi. Spun lucrul acesta, pentru că, din ce în ce mai des, realitatea rezolvă matematic ecuaţia inspiraţiei literare, într-un câmp minat de echivalenţe. Cum i-ar sta ficţiunii după semnul egal, în faţa căruia se află, stăruitor, orizontul spălăcit al cotidianului, gol, fără haine, ca un cerşetor întârziat în pieţele reci ale toamnei? Ridic privirea şi mă revolt! Diletantismul e o schiţă de cadastru, e constructiv doar în conţinut şi nu mi se pare corect să facă veşnică opoziţie metodei. Uite o raţiune a stării de fapt!