Oameni, oameni şi stele…

N-am ştiut până azi cât de captivantă poate fi viaţa unui vânzător de ziare, aşezat în ghereta lui, invizibil, semnalând, printr-o voce plictisită, absenţa sau existenţa unui număr recent de publicaţie. Oamenii vin, se apleacă, întreabă şi aşteaptă răspunsuri. Se întâmplă să ceară ţigări sau chiar focul unei brichete. Doamnele tuşesc înainte de a zâmbi, cele tinere îşi trec mâna prin păr, domnii salută său intră nepoliticos în vorbă…Apoi ghereta cu ziare se mută în alt cartier împreună cu aceleaşi gesturi, aceleaşi guri în deschizătura ghişeului, cu tot cu informaţie şi zgomot de tramvaie. Seara cineva deschide cu gestul timid uşa gheretei, de teamă să nu întoarcă pe dos mersul firesc al lucrurilor, apoi o închide reţinut. E timpul să-ţi destrami visul, cititorule, căci, în dimineaţa aceasta, lumea începe să devină nerăbdătoare, în faţa chioşcului tău de ziare. Hai...ridică ochii şi răspunde...

Cronica intuită a unui film de Cannes

Presa franceză elogiază filmul lui Radu Mihăileanu, regizor franco-român, maturizat acum, deplin, în "LE CONCERT". Este o poveste fascinantă a unui director de filarmonică, care, din moscovita atmosferă a anilor ’80, decade în ipostaza unui îngrijitor de sală, pentru simplul motiv că refuzase să distingă etnic între angajaţii instituţiei pe care o patrona. Printr-un joc al întâmplărilor ajunge să susţină un concert magistral, alături de vechea gardă, răspunzând la o invitaţie transmisă prin fax, asumată perfect ca un furt, de pe biroul în care tocmai ştergea praful. Mai multe nu vă pot deconspira pentru că, altfel, frumuseţea peliculei ar fi mult diminuată. François Berléand şi Mélanie Laurent dezvoltă dinamismul scenic al unor timpi preţioşi care mestecă melancolia şi tensiunea socială a epocii lui Brejnev, în antiteză vie cu ignoranţa capitalismului comod. Mi-a rămas în minte imaginea directorului teatrului Chatlet vorbind la telefonul biroului capitonat, într-o franceză eliptică, cu lumea de carton şi sărăcie a estului.