Nu bate regulat. Şi nici puls nu există. Tensiunea normală este oscilantă, în funcţie de numărul silabelor şi de cantitatea temerară a figurilor de stil. Când poezia face febră, inima de hârtie intră în grevă. Nu mai vorbeşte, caută să răstălmăcească tăcerile violacee din parc şi capătă insomnie. Ideea vine atunci în ajutor şi o aduce pe linia de convalescenţă cu vestita ei acuarelă. Inima de hârtie e de împrumut. E vizibilă în orice buzunar de la piept şi activează minele de pix ori tastatura laptopului (după caz). Dacă nu o auziţi cum bate, lăsaţi baltă orice altă preocupare şi faceţi o caldă reverenţă în faţa razelor de soare. Atunci, în secunda următoare, sistola se va topi în timpane şi viaţa voastră se va prelungi cu încă un anotimp.
