dinspre copilărie

Se pare că adie un vânt de vară. Luna s-a prelins în picături pe streşine abstracte, la adăpostul cărora se scriu cărţile acestei lumi. Într-un colţ de cameră, cineva recită cu o voce înceată un poem vechi. Pereţii încăperii se deschid, sub aripa descântecului, se modelează în alei cu asfaltul înflorit, printre desene naive. Şi, în această mixtură fantastică, începe să răsară un soare rotund şi pitic, din care, spre seară, toţi cei de-o vârstă, vor face o minge de cauciuc sintetic, pentru jocul din spatele visului cu geamuri sparte.