verdele buletin al identităţii

Mergeam, ieri seară, pe strada Roosendhaal. La ferestre străluceau veioze de chihlimbar, iar la una din case văzusem chiar o ramură înflorită de magnolie. Am rărit pasul şi am început să zâmbesc. Mi-am amintit, cu reţinere, de o altă primăvară, când feţele albe, fantomatice ale prietenilor, abia ieşite din iarnă, se deschideau un faţa unui ceai verde, aromat, acolo, pe terasa de la vapor. Se înconjurau de obiecte, de teamă să nu-şi amestece fiinţa cu noroiul cenuşiu al zilei. Asta se întâmpla în weekend, când unul dintre ei "suna" adunarea, trimitea SMS cu texte franţuzeşti calchiate. Dacă mi se făcea dor mă prezentam la terasă, La vapor, şi, de fiecare dată comandam o Leffe de 300ml. Orele petrecute se umpleau de la sine cu vieţile lor, repovestite. Îmi era dificil să intervin şi să spun ceva, atunci când privirile se îndreptau spre mine. Mi-era teamă de ridicol şi spuneam o tâmpenie care semăna, cumplit de mult, cu un bazar pustiu şi murdar, de provincie. Ca să rezolv sentimentul superficialităţii dădeam vina pe vremea de-afară şi scoteam din geantă un fular verde, de bumbac, şi-l aşezam pe masă, printre sticle, ochelari, brichete şi cărţi.