sensuri

La vânătoarea de sensuri, armele potrivite sunt, de fapt, eternele cuvinte. Unele au gustul mierii, altele strălucesc până pier epuizate ca nişte stele. Ghetete pline de praf, au poposit, de această dată într-un loc în care apusurile şi trupurile de pâslă ale credinţei se contopesc. Dacă ridic privirea, cerul îmi întinde un buchet de clemenţe. E seară şi târziu. În liniştea firii se ordonează timpii de graţie, pe care uitasem să-i clarific, copleşit de globurile vidate ale cotidianului. Un om citeşte ziarul absorbit, altul adoarme sub luna de tămâie. Peste clopotele căzute în auz încep să înflorească magnoliile, încet şi atent. Auziţi?