Gestul de a deschide uşa unei încăperi sperie, uneori. Te aştepţi să auzi din tifonul camerei o voce gravă care te pofteşte sau te alungă. Din prea multă timiditate apeşi clanţa, apoi retragi mâna, speriat de ce s-ar putea întâmpla în viitorul următoarelor 4 secunde. Thibault făcuse gestul acesta de nenumărate ori, iar în camerele descuiate curentul începuse să circule cu viteza rece a ploii de afară. Nu i se răspunse, în cele mai multe cazuri, dar sentimentul că deţinea în buzunarul jachetei cheile potrivite îl făcea irezistibil şi motivat pentru ce va urma. Nimerise, ce-i drept, într-o camera-hol, din care se desprindeau alte uşi, cu alte clanţe de aramă, iar timiditatea explodase din coconul ei ca un fluture victorios, iar căutarea primise chipul fragil al curiozităţii, ca pe un oaspete drag. Se apropie de prima uşă din holul căptuşit cu plăci de pal maron. Lumina difuză îl împiedica să hotărască ferm asupra cheii potrivite. În cele din urmă potrivise cheia şi locomoţia vioaie a bucăţii de metal eliberase încuietoarea încăpăţânată. Acum ştia să descuie uşi interzise şi bucuria fadă a impertinenţei inunda chipul musafirului nepoftit, apoi, pe rând, oglinzile din jur.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire