Îmi cumpărasem mere şi le aşezasem într-o farfurie plată. Cerul era senin şi stelele măturau infinitul unui reflex de toamnă, dincolo de fereastra mea. Ieşisem în verandă să fumez o ţigară şi să privesc luna. Umbrele ei lăsau cearcăne adânci peste straturile de flori iar mucul ţigării devenise un roz incandescent. Atunci, calculatorul îmi anunţase un „receive mail” în maniera sonoră pe care eu o setasem. Din doi paşi eram lângă monitor. Mailul se încărcase şi mă aştepta să-l citesc. În noaptea aceea primisem un răspuns. Literele albastre mă făcuseră să tresar şi să lovesc involuntar colţul tastaturii.
-Vrei o definiţie?... Omul pe care îl cauţi eşti tu. Omul pe care îl caut sunt eu. Noi căutăm, însă, oameni care să fie ori tu, ori eu.
Citisem mesajul dintr-o suflare. Nu-i înţelegeam, pe moment, sensul dar sentimentul certitudinii plutea în eter. Fără îndoială, aşa stăteau lucrurile. M-am grăbit să răspund în reply şi să mulţumesc pentru încredere. Aşadar nu eram singurul... iar aproximaţia mea era trăită şi de alţii, poate cu aceeaşi intensitate. Eram fericit şi am adormit pândind un răspuns de circumstanţă, care n-a venit însă imediat.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire