martor incomod

În podul casei se aşezase din nou praful. Obiectele vechi s-au bucurat, atunci, de prima ninsoare. Cărţile au întrebat de pârtiile albe, suportul de brad şi-a exprimat emoţiile public, recitând o poezie de Rollinat, iar sacul de rufe a strănutat de trei ori. Toată lumea trăia bucuria iernii anunţate, deşi afară razele soarelui încălzeau copacii desfrunziţi. Ceasul deşteptător, marca SLAVA, a vociferat din arcuri şi cheiţe, provocând o pauză în vacarmul general şi, pentru o clipă, atenţia s-a încordat întrebător. Pământul se rotise pe loc, imitând gestul unui câine care încearcă zadarnic să-şi muşte coada. Brusc, în lumina diluată a mansardei, printre ochiurile de plasă pescărească, s-a ivit un soldat de plumb. Se grăbise să părăsească coperta cartonată a cărţii, făcând loc unei buturugi cu rădăcinile răsfirate spre toamna trecută.