Se trezeşte în fiecare dimineaţă, fără ceas deşteptător, căci vitrina negustorului de pantofi, peste drum de prăvălia sa, primeşte razele de lumină în mii de unghiuri sparte şi adunate, apoi, cu minuţie, fix în retina privitorului. Tânăra fată îşi strânge părul, în timp ce melodia zilei ţâşneşte maliţios din aparatul agăţat în peretele bucătăriei. Nu se grăbeşte. Clienţii apar abia pe la 7 şi un sfert, cu ochii spălăciţi de somn şi cearcăne trase ca nişte ventuze temporare. În prăvălie e cald şi bine. Toată noaptea a funcţionat aparatul de chauffage, la o intensitate constantă. Ziarele au urechi ordonate pe categorii, aşteaptă să fie trase, răsfoite şi, în cele din urmă , cumpărate cu cei 1,20 euro (pentru cotidian) şi maximum 4 euro pentru magazinul de sărbători, cu bonusul TV inserat pe copertă. În sfârşit, clopoţelul anunţă primul client. Acesta întreabă de ţigări şi, tentat, întinde braţul către numărul de sâmbătă al cotidianului Le monde. Pe parcurs se răzgândeşte. Vânzătoarea de journale îi zâmbeşte prietenos şi salută. Mai rar se întâmplă să auzi din gura unei persoane un astfel de bonjour. Puţin rugător, vibrând de gravitate, interogativ, retoric. Clientul mulţumeşte, în sfârşit, fascinat de şuviţa rebelă, desprinsă din tâmpla stângă a fetei, apoi, după 5 secunde de tăcere imponderabilă, răspunde la salut. Tânăra vânzătoare face casa pentru primul cotidian vândut peste zi. N-a fost să fie Le monde. Din rastelul de journale lipseşte un număr din Le Figaro, iar urechiuşa lipsă construieşte un efect dezolant, chiar acolo unde clientul îşi îndreaptă pentru prima oară privirea, când pătrunde în prăvălie.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire