macarale, macarale...

Vorba cântecului.... Ce mai urcă în cer vârful lor mare... sau mai ales cu cine? Blogurile seamănă cu şantierele de argilă. Unele mocirloase, altele sunt pline de bălţi incolore, altele visează la zgârie-norii din proiectul arhitectului, unele latră, altele miaună şi se transformă într-un manual de zoologie aridă, cu animale plictisite în cuşti. Informaţia dă cu piciorul scopului, pe un maidan al nimănui, într-un campionat plin de blaturi. Dacă ai nenorocul să stai în poartă, faci insolaţie, delirezi, aberezi şi apoi renunţi, înainte de a primi ajutorul de urgenţă. Dar, frumuseţea hilară şi cicălitoare a lumii virtuale e vitaminizată tocmai de această stare de lucruri. Ciudată şi arbitrară formă de căutare a sinelui prin alcătuirea unui blog. (Dar nu?) Asta e ceea ce contează...