Nu mai citesc. E prea multă lumină în camera de oaspeţi...şi mai e şi ninsoarea. Oamenii se entuziasmează uşor. Le arăţi un deget (nu contează care) şi îţi confiscă mâna pe de-a-ntregul, de parcă ar vedea în propria-ţi prezenţă o bancă de ajutor reciproc. Aşa că mai rămâne ninsoarea. Oamenii au fost şterşi cu radiera. Pe masă coperţile de cauciuc ale carnetului de notiţe stau uzate ca nişte aripi. Un avion trece cu viteză albastră sub mustaţa bătrânului mit. Clipesc doar 2 frunze şi 3 şoapte în amvonul salutului patern al timpului. Cheile de sticlă ale zilei zornăie a mâine, ca de fiecare dată după miezul nopţii. Nimeni nu mai întreabă nimic despre nimeni. Ce cald e pustiul bântuind prin timpane, aproape că se confundă cu resturile albe din palma îngheţată a fetiţei cu chibrituri! Uite, cerul şi-a plimbat sandalele prin noroi şi acum se arcuieşte peste stele de carton colorat. În mijlocul butaforiei, îngerul, cu braţele suflecate, a pus în mişcare anul 2010, şi-a luat rucsacul în spate şi s-a făcut alpinist...na...de ciudă.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire