retro

Mă gândesc într-un cerc, în formă de muşcătură, mereu fără parţialitate sau repetiţie. Şi nu sunt ultimul, ci primul din coada ultimului. Nu mai ştiu ce timpuri erau. Alegeţi voi o durată şi eu vă voi spune că e bună. Lumile ce se ciocneau la capete (ca în poveste) închideau ochii o clipă, apoi se aruncau în picături de ploaie, ca într-o minciună caldă şi convenabilă. Dacă aţi ales clipa, trebuie să ştiţi, de la bun început, că e singurul lucru obiectiv care se poate realiza cu măsură vieţii voastre. E aşa, pentru că efortul de a lega sensurile în batista boţită a amintirii e formă şi nu ideal. Se caută în buzunarul de la piept un pumn de firimituri, aşa cum se caută obiecte uitate într-un pod de casă. E linişte. Trebuie să credeţi. Multă linişte, care inhibă şi refuză cuvintele. Uite-aşa, a apărut gândul şi m-am trezit arătându-i o copertă de praf, în semn de bun venit.