orhideea din palmă

A cunoscut-o pe Yoko, păpuşa de porţelan despre care vorbeau la seminarii orientaliştii. Călca pe pavajele clădirii de piatră roşie cu pasul repezit şi mâinile împreunate în faţă. Purta o rochie albă, europeană şi părul răsucit, la spate, pe un beţigaş de bambus, un obiect gingaş, aşa cum văzuse la magazinul de nimicuri din parterul mall-ului. La primul salut zâmbea, la al doilea înclina bărbia în jos. Dacă insistai, vorbindu-i de o livadă de cireşi în floare, se ghemuia pe o bancă din parc şi începea să plângă. La început crezuse că ăsta e un semn de slăbiciune şi că, undeva, dorul de casă e o rădăcină dureroasă în timpul ei strămutat. Treptat, însă, înţelegeai că picăturile sărate din pleoape stropeau cald şi timid o orhidee. Da, asta era: orhideea aşezată în palmele făcute căuş!