Pages

samedi 24 avril 2010

elogiul dimineţii

De ce ne privim în oglindă? Pentru că toate motivele de speranţă încep acolo, printre firele de nisip topite la temperatura infernului. Intermezzo la simfonia aşteptărilor, dimineaţa îşi flutură, grotesc, cordonul ombilical, se vrea autonomă, apoi republică utopistă în eternitatea zilei. Aşa cum mersul pe bicicletă devine reflex, dimineaţa îşi repară sandalele la fiecare început de zi, şi aduce consecutiv în faţă, adverbe, inflexibil, pentru a lămuri ce am fost ieri. Şi asta fără discreţie şi fără exigenţă! Oamenii se compun în această urmă de baltă şi preferă oglindirea, persistenţa contrafăcuta a identităţii, pentru a reuşi să atingă malul, undeva spre seară, înaintea somnului. Apoi povestea se repetă, într-o ciclicitate hiperbolică, micşorată, având ca model dansul pe catalige al păsării Phoenix, ca în picturile lui Jerome Bosch.

2 commentaires:

abbilbal a dit…

Aş îndrăzni să spun că dimineaţa ne uităm în oglindă pentru că ea există acolo, montată în faţa ochilor noştri, şi când ne spălăm faţa, vrând-nevrând, dăm cu ochii de ea. Bunicii noştri, care pentru a-şi spăla faţa turnau apă dintr-o ulcică în palma făcută căuş, nu se priveau în oglindă decât sâmbăta sau duminica, atunci când se pregăteau pentru a merge la biserică. În rest nu aveau vreme.

radicaldinziuadeieri a dit…

Aşa este! Uneori, oglinda e un fals accesoriu în drumul spre noi înşine. Mulţumesc pentru comentariu!

Enregistrer un commentaire