lumina de ceară

Alunecă peste chipuri, încărcată de zbuciumul clopotelor. Vocile fac nod de rugăciune către scara ce coboară în adâncul sufletului şi aduc luminii căuşe de mântuire. În spatele bătrânului cu ochii plecaţi, icoana se acoperă de tristeţe aşteptând împreunarea palmelor. Un moment, liniştea ascultă la uşa bisericii topirea galbenă a zilei de ceară. Nimeni nu priveşte cu ochiul şi întrebarea e uitată pe un postav întunecat. E târziu şi lumea s-a cernit. Singura culoare deschisă pluteşte în candele. Pe acoperişul lumii a început o ploaie măruntă.