nostalgii parisiene

Semnele zilelor de aprilie s-au ivit. Timide, apoi aruncate peste străzi şi parcuri, din ce în ce mai des, s-au topit într-o bucurie, răscolind cu degete albe clapele unui pian. Muzeele respiră pe străzile cu nume de abur şi ambră, poate Chaptal, Elysée sau Bagnolet. În acest timp statuia lui Hugo, ştearsă de praf, salută în parcul din spatele catedralei Notre Dame silueta anorexică şi agresivă a turnului Eiffel, strecurând prin sită apa Senei, în văzul turiştilor cocoţaţi peste cele 15 poduri. Acordeonul îşi umflă plămânii de aer, iar bătrânul servitor din Café de Flore zornăie bacşişul, vesel, sub şorţul de pânză albă.