Undeva, în această lume, ceaţa toamnei prinsese formă. Şi-a ales un trup fragil, un mers săltat şi haine de cerşetor. Părul şi-l acoperise cu o bonetă de pluş, apoi s-a încins cu mătasea somnului. Simultan, în podul casei a urcat un copil şi alegerea sa, surprinzătoare, a fost o mânecă decolorată, desprinsă dintr-o cămaşă de in. Zicea tuturor că-i poartă noroc şi că cea mai bună amuletă în aceste vremuri de îndoială e visul. Răsucit în frigul pătrunzător, copilul întâlnise anotimpul frunzelor, fără să-i rostească numele.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire