un pic de inocenţă

Deasupra, un cordon de umezeală se răsucea tardiv şi rece. Plouase prea mult şi în griul asfaltului din parc, copiii aruncau săgeţi roşii de plastic moale, ca într-un ţinţar imens, ispititor. Uneori se împiedicau în frunze, ciudat, asemeni unor bătrâni cu reflexe întârziate,de ale căror glezne atârnau săptămâni grele, imaginare, pline de dorinţă. În parcela castanilor, cineva privea tot acest spectacol, cu o pupilă limpede şi atentă. Copilăria, căci despre ea vobim, îmbrăcase un manton de toamnă, şi astfel, cu o severitate caraghioasă se adauga hohotelor de râs ale fugarilor, în timpul real al după-amiezii de octombrie. Un copil şi-a adus aminte de o bancă din parc, pe care uitase o eşarfă colorată. Surprins, a ridicat privirea şi a lovit, cu fruntea de fum a naivităţii, umărul arămiu şi matern al paznicului mut.