Pietrele grele din Père Lachaise primeau muşchiul verde a cel puţin două secole, în acea după-amiază de toamnă. Thibault intrase fluierând pe poarta vestitului cimitir parisian, printre negustorii ambulanţi care vindeau hărţi, bougies şi crizanteme. Îşi însemnase cu markerul, în dreptul parcelei 17, obiectivul cel mai puţin vizitat de turişti, mausoleul vestitului pictor Rameau Cedrique, despre care fusese obligat să studieze la academie 3 luni, bătute pe muchie. Întâlnea turişti, de obicei în vârstă, care se opreau des, duceau mâinile la spate şi priveau senin strălucirea unei marmure, sub care se afla (cine ştie?) vreun idol sau prieten dintr-o copilărie ascunsă. Thibault îi depăşea în viteză, fără să le mestece prea mult în colţul privirii siluetele. Tinerii vizitatori, în schimb, ţâşneau din toate părţile, strecuraţi prin alei interzise, uneori călcând peste morminte şterse de uitare. Chiar fusese surprins de voioşia acestora...dar ignoranţa insipidă a nativului parisian nu putea să treaca nepasătoare cu vederea, aşa că ducea degetul la gură, parcă fascinat. Tinerii priveau speriaţi către noua figură apărută din niciunde în faţa lor şi rămâneau pentru o secundă încremeniţi, apoi îşi continuau, murmurând, drumul. Thibault ajunsese, în cele din urmă în faţa tombeau-ului căutat. Frunze minuscule de salcâm, îngălbenite de toamnă, îi acoperiseră pantofii, în timp ce privirea răscolea după jumătatea de nume, roasă de timp, căci, mai vizibile păreau a fi literele "m" şi "q"... Pe banca de piatră care despărţea mormântul de alee stătea un bătrân cu un basc nostim, picior peste picior şi fuma, jovial, o ţigară de foi. Thibault tresări puţin, şi scoase mâinile din buzunar, pentru că, în apropiere, un radio sonoriza aerul ceţos cu o melodie de Gainsbourg.
-Ziua bună Cedrique!
-Bună ziua Thibault, zise bătrânul...
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire