Distanţa este foarte scurtă între cele două monosilabe. Se prea poate să eziţi când ai apucat să zici da şi apoi îl primeşti în braţe pe nu cu aceeaşi convingere. Ezitarea nu e lucru păgubos căci te ajută să adânceşti reflexiv prezenţa ta în miezul problemei. Furtunile cerebeloase apar instantaneu prin negaţie. Afirmaţia le calmează şi le transformă în aluzii. În exterior, lucrurile stau diferit. Dacă eziţi, eşti sancţionat, devii neprincipial şi inutil, pentru că interlocutorul îşi pierde încrederea şi te aşează în cataloage de rigips. Dacă afirmi, îţi judecă argumentul, îl foloseşte apoi, ca titlu personal sau fundamentează pe suprafaţa lui stabilă. Dacă negi, încearcă din răsputeri să contraargumenteze, devine alunecos, foloseşte minciuna şi zâmbetul fals. Deci, spaţiul lui da şi nu, în tranziţia permanentă a reperelor, va fi apa călduţă a certitudinii lor şi calea dezastruoasă a nemulţumirii de sine.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire