Dimineaţa merge o cafea, aproape de ora treziei obligatorii. Poveştile de peste zi clocotesc în zeama amară şi aromată. Ne invităm reciproc dincolo de uşa bistroului sau a locuinţei personale, în frigul "normal pentru această perioadă", fără chef de glume, serioşi, ca nişte soldaţi la schimbul de gardă. Dar nu...nu încă. Nu ieşim din scena caldă şi primitoare fără sorbit. Ceaşca de cafea, cu numele ţării exotice în imprimeul ceramic, se înghesuie în mâinile mele şi refuză să uite chipul boţit al somnorosului. Îi vorbeşte încet, într-un idiom uitat, cu subtitrare cotidiană. De ce, zice, aş face conversaţie aiurea, dacă n-aş cunoaşte toana dimineţilor? De ce, îi răspund, trebuie să decidem, de fiecare dată fără succes, ce a fost mai întâi, cafeaua sau gândul?
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire