Pe treptele de marmură ale templului antic, în lumina albă a cetăţii lui Apollon, şi-au dat întâlnire doi termeni, cu surâsuri ironice de spiriduşi. Se spune că într-o astfel de situaţie, conlocutorii se salută clasic prin încreţirea sprâncenelor, înainte de a deschide gura. De fapt, orgoliul controla starea de spirit din scena mai sus amintită pentru că Sephos, a cărui frumuseţe uimise până şi zeii Olimpului, ieşise să-şi plimbe faţetele personalităţii. Din sens opus, cu o zare de oportunităţi psihice, apăruse, neaşteptat, Tzipporah, mândra vestală, desemnată să păzească poarta de intrare în casa zeului favorit. În greaca strămoşilor ahei, numele său însemna pasăre, al cărei cântec trebuia să se audă până în Creta, în nopţile cu lună, deşi, mulţi cârcotaşi spuneau că nu e aşa, că e doar o legendă. Oricum, un sâmbure de adevăr trebuia să existe. În cele din urmă mândrul Sephos, care prin nume aduna ideea universală de frumuseţe, a întâlnit privirea melancolică a Tzipporahei şi a căzut fulgerat. De atunci, cei doi merg împreună, lăsând în urma lor, în fiecare anotimp, o dâră suavă de parfum, pe care oamenii o adună cu grijă în sticluţe colorate, ca şi cum ar fi prins captivă eternitatea din clipa vieţii personale.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire