drumul

Ar trebui să însemne un singur sens de mers. Detest drumurile cu două sensuri, mai ales pe cele despărţite, fragil, prin dungă albă de vopsea. O astfel de cale te obligă să rulezi speriat. Ai mereu în faţă contrasensul şi începi să te obişnuieşti cu ideea că ar mai putea exista o posibilitate de întoarcere, o scăpare. Atunci principiile se prăbuşesc cu zgomot, ca nişte cetăţi antice pe fundul mării, fiinţa slăbeşte, raţiunea se erodează şi devine destin, mare cât o fatalitate. Iată de ce îmi plac autostrăzile, iată de ce nu avem autostrăzi....