A plecat cu fruntea lasata pe bratul de frunze albe, mari cat podul unei palme, care se descompun la prima atingere. Nu mai e anotimp si nici verb care sa genereze miscare. Orasul e o gara umpluta de oameni adormiti ca intr-o fotografie de epoca. Somnul lor usor imprastie seninatate dar sperie, pe masura ce timpul isi numara, in buzunarul spart, noptile si zilele de veghe continua.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire