Desfac plicul şi scot din interior paginile scrise mărunt, ca nişte cuiburi înţesate de insecte negre, mişcătoare. Încep să citesc curios."Am ascultat piesa lui Pierre Vaillant şi mi-a venit ideea să-ţi scriu. Să ştii că e şi acolo o căutare perpetuă, prin amintire şi evocare..." Priveam scrisoarea şi mi-a venit să râd prosteşte. Masca de idiot romantic era inexistentă. Ce uşor e să inventez, i-aş fi răspuns Alinei pe loc, că de fapt eu sunt cel pasionat de „un déja vu” şi „un déja senti”. Eu sunt omul născut în mijlocul vieţii, cu mâna streaşină la ochi, pândind minunea de a se afla pe apă, în foc, pe pământ, în oameni, în sine. Anii pe care l-am trăit în cetate, în sincronie, mă obsedează, iată, de parcă întreaga mea viaţă şi-ar fi croit orbite în jurul ei şi al calmului meu. Cu siguranţă m-am rescris pentru alţii. Sunt un om aproximativ, încolţit şi pândit de hienele care stăruie în visele maturităţii...Apoi a plouat săptămâni întregi. I-am răspuns evitând să mă gândesc. Călcam luna din bălţile parcului, apoi mă odihneam lângă un arbore scorburos. Apăsam cu fruntea coaja bătrânului stejar până ieşea răşină, până sângele meu începea să miroase invocând fiarele nopţii. Cu tot cu stropi, lună şi sânge şi răşină, cu tot cu noapte şi cu fiarele din arborii cu coajă, mă ridic biruind oboseala :
"Încep să mă învechesc ca vinul de când…
Bucuria roşie îşi roteşte sub tâmplele noastre fustele.
Eu mă încalţ cu visul tău de-a dreptul….". Versurile curgeau melodios dintr-o chitară.Trubadurul cânta pentru noi şi asta m-a măgulit. Aline s-a apropiat de mine şi mi-a zâmbit. Ne întâlniserăm în sud…
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire