"On ne choisit rien, dans la vie. On choisit par défault, ce qu'on vous donne ou ce qu'on sait faire. Et surtout, on est choisi." Adică nu alegem în viaţă ce facem sau ce suntem, din cauza unei inerţii postulante, prin care suntem aleşi. Sunt cuvintele unui celebru jazz cantautor, în vogă şi azi, pe numele său Eric Le Lann. Am rămas surprins câte umbre se pot conţine untr-un pumn de cuvinte, oferite după un concert epuizant, în culisele măturate de ropotul aplauzelor. Mi-am imaginat cum evoluţia artistului sculptează în faţa spectatorului o rotire măiastră de reprezentări, cum timpul arcuieşte, încremenit, braţele peste orice vârstă şi am invidiat, trebuie să recunosc, poziţia privilegiată a estetului vrăjitor. În culise, de obicei, aduni praful de stea din ochelarii de concert, scoţi măştile şi eliberezi corsetul tensiunii. Artistul, însă, are continuitatea genialităţii şi face filosofie, de parcă şi-ar dori să fie aplaudat neîncetat, cu fiecare pas aşezat. Un soi de enciclopedism "avant la lettre "se rostuieşte în condiţia contemporanului, care se decide să facă artă, adică să-şi asculte intenţia inspirată de a evolua. Termenul viaţă, în contexte şi texte de scenă, caută sinonimii bizare, poate un pic altruiste, gen destin artistic, anagramă a talentului sau iluzia-spectacol.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire