lungul drum spre casă

Astă seară vântul s-a strecurat ca un hoţ pe aleile din parc. Frunzele au şuşotit nervoase, cerul s-a deschis ca o ghenă, din care a căzut ceaţa, fracturându-şi un picior. Ehee... şi bradul ăla sticlos, din bolul de Crăciun a prins glas, clopoţind a iarnă. De cealaltă parte a străzii, felinarele se plictisesc iar ghereta de bilete ţine de şase... poate vine cu ultimul bus vreun călător. Aşteptarea însă este simpatic de lungă, aproape ca iţi vine să mănânci popcorn şi să faci pariu : va veni...nu va veni...