reporterul

Primise ca temă de seminar redactarea unei ştiri extraordinare, în măsură să influeţeze atenţia celor care i-ar fi citit articolul. Avea însă o limită de inspiraţie: domeniul universitar tehnic. Zile la rând se oprea în faţa uşilor capitonate ale rectorului, aşteptând audienţe sterile, din care nu putea extrage decât statistici, date referitoare la numărul studenţilor înscrişi sau preferinţele acestora faţă de proiectele aflate în derulare. Odată, chiar, secretara şefă l-a invitat să-i ofere o cafea, promiţându-i un extras din regulamentul de funcţionare al instituţiei şi o listă cu profesorii pensionari care au adus glorie, cândva, şcolii. Reporterul nostru, la început de carieră, zâmbea tuturor, cu toţi dinţii, de parcă semnase un contract secret cu o firmă serioasă în domeniul combaterii cariilor dentare şi, cu voioşia la rever, se oferea să comunice, chiar dacă acest lucru nu aducea a imperioasă necesitate. Trecuseră 2 săptămâni de la ultima avertizare. Trebuia să depună proiectul şi articolul ideal încă nu se născuse. În a treia săptămână, însă, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. În dimineaţa acelei zile primise un telefon iar vocea feminină din cască se recomandase drept un binevoitor anonim. Prinse tramvaiul la mustaţă şi porni spre marginea oraşului să verifice informaţia. Pe drum apăru şi reproşul sâcâitor că nu s-a agăţat şi de aparatul foto. Dar asta e....va ajunge, se va informa şi va scrie articolul. Ajuns la locul cu pricina, în amfiteatrul vechi al universităţii tehnice, printre rulmenţi şi strunguri ruginite, nu aflase decât un caiet, cu funde albastre înnodate în cruce. Se aşeză pe catedra cu palul alterat de umezeală şi deschise, curios, la prima pagină. Rândurile mărunte începeau cam aşa: " Bine ai venit...bine ai ajuns sau bine te-am găsit! Alege o formulă ca să poţi merge mai departe. Până la oameni, atenţie să nu te împiedici de lucruri...Hai, să vezi ce s-a mai întâmplat azi....".