Priveam peste umăr. Seara strecurată în buzunare făcea să zornăie falangele într-o coloană sononoră inventată pentru un film de duzină. Nu era nimeni pe stradă. Doar maşinile cu farurile aprinse, asemenea unor ţestoase naufragiate pe ţărm. În spate, dungile de condens ale aerului respirat camuflau existenţa, în toate formele posibile: arbori, şoapte, păsări, eu. Când păşeşti pe strada cubică, cu rezonanţe istorice, fruntea ţi se încreţeşte şi devii apăsat de ceea ce s-a întâmplat odinioară în acelaşi loc, cu alte decoruri şi doruri perisabile. Şi, brusc, îmi amintesc de colecţia cărţilor poştale, a ilustratelor de început de secol, pe care insistase să o descopăr doamna B., ilustra bibliotecară a Centrului universitar din urbea mea.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire