fragmente din romanul cu nume de blog

Rutina zilelor săpa în albia călduţă a stărilor de indiferenţă măcinând golul dintre mine şi ceilalţi. Noaptea însă aprindeam toate vieiozele din cameră şi ieşeam în stradă să înving întunericul. Întorceam capul uimit spre casa cu numărul 14, împrejmuită cu gard verde şi poartă de lemn de stejar. Şi-atunci eram fericit şi generos cu mine însumi, dăruindu-mi întreaga satisfacţie a triumfului asupra serilor de melancolie imbecilă. Venise un vânt rece din nord şi nu mai puteam deschide ferestrele. În bibliotecă era bine. Braţul albastru al Simonei se încolăcea de visele mele, umflându-se ca un fluviu îngheţat şi adânc. Gura ei mirosea a levănţică iar pielea strălucea. Nu mă lăsa să întorc capul în prezenţa ei şoptită. Atunci închideam ochii şi ascultam foşnetul rochiei, şi cântecul până mă trezeam din somn. Alteori tâmpla ei se lipea strâns de a mea şi unghiile, nefiresc de ascuţite, se înfingeau în părul meu.Vroiam să zâmbesc dar inutilitatea gestului era atât de mare încât renunţam. Simone, sunt convins că recupera fiecare gând, pentru că, în clipa imediat următoare, cu o mişcare înceată îmi pecetluia buzele, îmi lua capul în mâini şi îmi apasă bulbii ochilor cu degetele moi. Apoi mă adormea aşezându-mi sub fruntea căzută o palmă sau un un braţ dezgolit. Mă trezeam spre dimineaţă cu ochii apoşi, privind calea către poarta casei cu verandă, apoi către stradă şi către cer.