timpanul lui Beethoven

Simfoniile mărunte, învelite în cojile simplităţii zilnice, nasc marile capodopere. Maestrul ştia lucrul acesta şi aduna în simpatie tot felul de borcane ciudate, în care depozita impresii, senzaţii de teama amneziei. Se visa în mijlocul unei simfonii, rotind furtuna sonoră în mijlocul lumii, printre perechile de zei plimbăreţi. Şi spaima se hiperboliza, atunci când o notă de pian o lua razna. Maestrul apăsa clapa, în Mi bemol, de 80 de ori, cu ciudă, de parcă ar fi dorit să instituie o pedeapsă crâncenă, o penitenţă pentru revoluţia anarhică a clipelor de graţie, ce urmau la pas mărunt, umbra geniului său.