Respiraţie livrescă

Marea, din marginea terasei de hotel, miroase alegoric a alge şi scoici. Ea tresare când o strig.
-Vreau viaţa ta.Vreau să mi-o dai ca personaj luptător, ca personaj justificare şi confesor.Vreau să te repersonalizez. Cât din ce a fost în lume se prezice în tine…fată albastră?
Ea asculta cu ochii rotunzi şi făcea risipă de prezenţa sa într-un asfinţit marin. Eu făceam, cu trivialitate, din noi doi o sferă de hârtie creponată. Atunci caruselul se învârtea, topind luminile în dungi prelungite, iar muzica rodea sălbatic, rapid, rapid, sensibilitatea timpanelor şi nici nu durea şi nici nu ustura, cerându-se ca un viciu aprig, torid. Şi-atunci mă răzgândeam şi îi citeam cu voce caldă dintr-o carte galbenă cu pagini albastre:
"Sonya, qui monte la dernière, fixe d'un regard un pastel de DEGAS, sans doute récemment acheté par Antoine, qui représente quatre jeunes danseuses, laçant leurs chaussons. On a l'impression que c'est la même danseuse qui est vue sous divers angles, comme saisie au cours d'un mouvement de travelling."
apoi…
"Elle détourne brusquement la tête, et la caméra capte alors Amélie assise sur une chaise, qui relaçe péniblement ses chaussures. Sonya la regarde de manière cruelle et hautaine. Puis elle monte les escaliers d'un pas dansant et gracieux."