umbre şi esenţe

Mi-am uitat umbra în salonul albastru-azur al primăverii. Cât e de ciudat să te salute pe stradă doar cei a căror viaţă s-a întins ca iedera pe fapele tale! Sunt oameni pe care i-ai învăţat ceva, într-un muzeu fără ceasuri, şi care privesc acum către tine cu atenţie de turist. Le este teamă de ridicol. Mie nu. Le citesc pe faţă melancolia şi dorul de face din plastilina amintirii un vis, aşa, ca odinioară. Eu ştiu că nu se poate şi le zâmbesc în faţă, cu uşoară ironie. Vântul primăverii le usucă buzele şi sperie tinereţea din chip, alungând-o, pentru o clipă, în verbul "a renunţa". Privesc spectacolul cu înţelegere şi eliberez timpul lor captiv în secolul meu de clipe sculptate. Pornesc către bibliotecă, grăbit, şi-mi promit să fiu mai atent cu umbra mea, uitată prea des în saloanele primăverii.