Bătrânul şi Juanita ( piesă într-un act)

Bătrânul şi Juanita
Personaje:
Maestrul
Juanita
Tânărul 1
Tânărul 2





T: Nu vreau….Am zis.Nu vreau şi pace.N-am învăţat nimic…Nu ştiu nimic.A!(dezinvolt) Ba ştiu ceva…Ştiu să curăţ cartofi.
J: Senor vrea piure sau pai?(ştergându-şi repetat mâinile de şorţ) Secretul cel mare e uleiul de măsline care frăgezeşte…Senor,senor ce poamâ îmi eşti….(continuă să măture)
T: În fiecare zi acelaşi fel de mâncare:cartofi. Aici s-a mâncat vreodată altceva?
J: Da Senor! Lumea care vine anual în pelerinaj a învăţat că înainte de a mânca trebuie să muşte.Da,da….Santa Lucia merită ofrande!
T: (aparte)Au mai fost tineri ca mine veniţi să înveţe de la Maestru? Au mai fost?
J: (evită răspunsul direct şi iese din culise fredonând „Donde es corazon!”)
T: (aude o bubuitură, scapă cuţitul şi cartoful din mână,se ridică)
Un lucru e sigur.Dacă până mâine nu învăţ ceva,ceva ce nu ştiam când am venit,plec.Dar nu plec pe furiş, plec de faşă cu ei…de faţă cu moşneagul şi slujnica lui.Mă ridic şi plec. Nu.(visător) Mă ridic, îi insult şi plec.Să ştie şi ei cu cine s-au pus.ce naiba!
(dintr-o dată în scenă aterizează un bocanc; tânărul îngenunche şi face o metanie;cu un răget plângăcios eliberator)
MAESTRE!
B: (cu o voce guturală din culise)
Ai terminat cartofii ăia? Mi-e foame…Ce stai aşa de mult să-i cureţi? Doar îi mănânc azi nu mâine!!...( se aud insulte indescifrabile,mârâite)
T: ( mut de emoţie se ridică în mijlocul scenei cu bocancul strâs la piept ca pe o comoară de preţ) Pomenită-ţi fie profeţia şi arborii care înconjoară fruntea-ţi senină,coroniţa de lămâiţă să înmiresmeze larma gândurilor tale,în pivniţele Nepalului!
(priveste admirativ bocancul) Maestre ce măsură porţi? …Cartofii sunt gata…(aşteaptă să audă un răspuns)
B: (tace o clipă)
Ţi-am spus să respiri adânc atunci când mă venerezi! Ha,ha,ha! Acesta a fost nechezatul unui cal flămând! Juanita du-te şi altoieşte-i câteva nemernicului…
Nu meriţi nici măcar să-mi mături casa,încrezutule! Pe cine lauzi? Pe tine sau pe mine?
J: (din culise) Dios hablo para ti!
T:Iartă maestre neputinţa de mă bucura de preaplinul binefăcător al tainei tale! Am venit să-mi depun ofranda! Sunt vinovat de singurătate….
B: Nuanţează tinere! Brodează! Cine eşti tu?
T: În sfârşit pot vorbi? În sfârşit te-ai îndurat? Eu sunt….


B: Eşti un nemernic ca toţi ceilalţi! Eu,eu,eu şi numai eu…Asta îţi spui toată ziua: problemele mele,sentimentele mele…
Juanita! Du-te şi spune-i cine ai fost înainte să mă cunoşti!
J: (apare cu o mătură în mână şi-l altoieşte de câteva ori pe tânăr până când acesta se aşază în patru labe; apoi se aşază ostenită pe scaun; pe un ton ţigănesc)
Am fost ….o prinţesă….aztecă! Mi-am lăsat împărăţia ca să-l slujesc pe maestru.Şi nu regret nimic. Tu ce ai lăsat în urma ta?
T: Vai soră îtr-ale latinităţii! Ce mult ai suferit! Maestre! (oftează şi strânge la piept bocancul) Da…caut o urmă de adevăr din care să beau apa ploii…
J: (întrerupe ritos) Da ce-ţi fac tinichelele minţii? Aoleu! ( dă din cap cu mâinile în şolduri) Gândeşte-te la maestru….
T: De când sunt aici nici nu l-am zărit măcar pe maestru! Cum să mă gândesc la el? cuvintele îmi par de prisos… Şi nici măcar n-am lăsat ceva de care să-mi pară rău în urmă! Sunt băiat sărac…tu însă Juanita….unde îţi este împărăţia?
( şopteşte) Hai să fugim împreună! Să mergem în ţara ta! El e bătrân şi urât…eu am să-ţi fiu rege!
(aruncă bocancul mimând scârba)
Ştiu să fac cartofi prăjiţi! Am toată viaţa înainte! (din culise se aude un fluierat admirativ)
J: Mi-a spus că vei încerca să mă păcăleşti! Înţelepciunea lui covârşeşte marginile lumii! El ştie tot. Ştie ce ai gândit, ce vei gândi!
T: Ştie? Nici eu nu ştiu ce am să gândesc! De unde să ştie el?
J: Şi cei care au venit înaintea ta au vrut să mă convingă să-l părăsesc şi să mă întorc.Voi nu înţelegeţi! Aş vrea să fiu mai degrabă slujnica lui decât nevasta oricui! Toţi vă prefaceţi,toţi sunteţi nesiguri…. El,însă, e acelaşi zi de zi…..când vrea el plouă…..când spune el răsare soarele….
B: Nu uitaţi să scurgeţi amidonul din cartofi după ce i-aţi tăiat felii! Asta nu face bine la digestie…( se aud nişte vânturi zgomotoase din culise)
T: (Se întoarce admirativ spre Juanita)
Prinţesa mea incaşă!
B: Închideţi naibii uşile! Curentul acesta îmi nenoroceşte sinusurile!
T: Şi eu am să fiu bătrân, şi eu am să fiu înţelept (tare către maestru) Cum îţi este voia maesre!
B: Cum îmi este voia? Azi noapte ai gândit numai răutăţi despre mine şi despre Juanita! E vremea penitenţei nemernicule! Asta mi-e voia!
J: Ştiam că eşti un mincinos şi un prefăcut! Gura îţi este numai miere, dar inima ţi-e plină de răutate!
B: Arde-l pe nemernic!
T: Nu din nou! Până aici…..mi-a ajuns! Mâine plec! V-o spun să o ştiţi! De ce mâine? Azi! Acum! Plec! Şi am să le spun tuturor că Marele Maestru e un ecou! Nimeni nu-l vede şi nu învaţă pe nimeni nimic! E un mare gol!
B: Credeam că nu mai pleci! Dar totul are un sfârşit! A durat foarte mult….
J: A învăţat aproape totul!
T: Cum? Vreţi să plec? Dacă vreţi mă aşez şi-n patru labe! (schiţează gestul)

2.
B: Să nu-mi spui că te-ai răzgândit! Du-te!......A plecat?......Obositor om! Cred că e gata! E pregătit! Iniţierea e completă!
T: (către Juanita)
Sunt pregătit? De unde? Cum?
J: La revedere! Şi-un praz verde!
T: Nu înţeleg…şi totuşi e bine că plec. Nu ştiu nimic….dar….nu mai vreau să ştiu nimic(aruncă cartofii pe jos)….Nu mi-e foame…nu mi-e sete….cărţile nu m-au învăţat nimic….oamenii nu m-au învăţat nimic…..înseamnă că ştiu (pocneşte din degete)
J: (iese fredonând)
Intră în scenă al doilea tânăr purtând o carte sub braţ. Se întâlneşte pe drum cu primul tânăr.
T2: (adresându-se primului tânăr)
Maestrul?!!!......
T: Eşti un nemernic! (părăseşte scena victorios de parcă ar fi înţeles un mare adevăr)