Jurnalul ca literatură

Alături de autobiografie, memorialul organizează şi el momente în timp. Jurnalul, însă, le descompune, fiind atras de reflecţii, de cotidian şi amănunt. La rândul lor, amintirea şi reportajul ating cel mai înalt grad de literaritate în spaţiul literaturii subiective, constituind în mod concret expresia stilistică a celui care scrie despre sine sau despre lucrurile şi oamenii cu care intră în contact. Memorialul şi scrierea autobiografică fac uz de un tipar convenţional, disciplinând materia care compune o viaţă. Scriindu-şi amintirile, autorul apelează la o memorie selectivă, pentru că subiectul „compunerii" se concentrează pe reconstruirea unui timp, a unei lumi sau a unei stări anume.
Insistăm pe diferenţierea dintre autobiografie şi jurnal, dat fiind faptul că, multă vreme, au fost confundate în spaţiul aceleiaşi „retorici a mărturisirilor". Philippe Lejeune fixează trăsăturile autobiografiei în raport cu jurnalul intim, urmărind o serie de repere, dintre care vom discuta doar trei, importante şi pentru justificarea literarităţii acestor tipuri de texte: (a) cum se explică identitatea naratorului şi a personajului în ambele tipuri „autobiografice"; (b) cît de reală este scrierea la persoana întâi; (c) problema autenticităţii.

Poeticianul francez stabileşte o serie de „axiome" de la care pleacă în demonstraţie. În primul rând, într-un text (literar), eu (moi) nu se poate construi fără tu (destinataire), în al doilea rând un autor nu este o persoană gramaticală, ci una care scrie şi publică (ipostază conştientizată a eului), în fine, între autor (ca persoană reală şi producător al discursului), funcţionând de pe poziţia unui „homme de plume" şi cititor se interpune textul susceptibil de o dublă reprezentare: auctorială şi de lectură. Autobiografia, memorialul, amintirea, spre deosebire de jurnalul (intim) inconsecvent cu orientarea sa spre public, „sunt moduri de lectură, înainte de a fi tipuri de scriere" .Philippe Lejeune introduce noţiunea de „pact autobiografic" (al autorului cu sine), prin care textului îi este atribuită o identitate generică, de titlu, preexistând lecturii: jurnal intim, epistolar, autobiografie, roman personal etc. Astfel, o autobiografie poate fi un „Buildungsroman" reuşit, iar un jurnal, o reprezentare lirică a unui fapt conştiinţă.